Putere. In antecamera patronului, fostul arbitru este cel mai tare Optiune. In cazul in care va ajunge sa conduca Romania, George Becali i-a propus un post in noul Guvern subalternului sau de la Steaua Octavian Topa Ambitiile politice ale lui George Becali sunt mari, foarte mari, tot mai mari. In ultimele sale aparitii televizate, liderul PNG s-a aratat mai mult decat increzator ca va conduce Romania dupa viitoarele alegeri. „Acum presedinte este Basescu, iar eu il sprijin pentru ca voi lua tronul de la el”, a declarat, sigur de viitorul sau, omul de afaceri. Ascensiunea politica a lui Becali este reala, sondajele de opinie demonstrand cat se poate de clar acest fapt. Oamenii din jurul sau au intrat in fibrilatii, multi dintre ei incepand sa viseze cu ochii deschisi la posibile functii de demnitari ai Statului condus de patronul Stelei. Intre ei, il gasim si pe noul presedinte al Consiliului de Administratie al Clubului, Valeriu Argaseala. Acesta a fost arbitru divizionar A, intr-o „celebra” brigada cu Zotta si cu Avram. Comparativ cu ei, trebuie sa recunoastem, era cel mai cuminte! La Steaua a venit in 2005, adus de Mihai Stoica, fostul manager general. L-a sapat cu delicatete pe binefacatorul sau, pana a ajuns pe cel mai inalt scaun din antecamera patronului. Surse de incredere din anturajul lui Becali ne-au declarat ca Valeriu Argaseala ar fi favoritul acestuia pentru postul de ministru al Muncii si Solidaritatii Sociale. Evident, in cazul in care George Becali va castiga alegerile prezidentiale din 2009.
CFR Cluj a sarbatorit, luni seara, cum se cuvine calificarea, in premiera, intr-o cupa europeana. La barul patronului, botezat sugestiv „Liga”, s-au adunat toti jucatorii si intreg staff-ul tehnic, care au contribuit la acest succes deosebit. Au venit si aproximativ 100 de suporteri, iar berea a curs valuri pana putin dupa miezul noptii. „Stranierii” de la CFR au cantat cu acestia celebrul cantec ardelenesc „Noi suntem romani!”. Intre ei, cel mai exuberant si fluturand un mare steag tricolor, l-am regasit pe francezul Anthony da Silva (Tony, foto). Numarul strainilor din lotul echipei clujene se va mari considerabil pentru ca, ieri dupa-amiaza, Iuliu Muresan, presedintele clubului, a plecat la „cumparaturi” in Franta si Portugalia. CFR se pregateste inca de acum pentru Cupa UEFA. (O.T.)